Frica de a fi văzut: ce am învățat despre vizibilitate dintr-o seară de tango

Știi care a fost cel mai greu exercițiu de vizibilitate pentru mine?

Hai să-ți povestesc.

Ai zice că a fost când am vorbit pentru prima oară în public. Dar nu, nu a fost asta, deși multă vreme am crezut și eu asta. A venit ceva mult mai greu :)

De ceva vreme merg la cursuri de tango argentinian. Și m-a prins. A devenit un nou hobby.

Sunt setată pe performanță în general și mă enervez când îmi dau seama că nu iese corect. Încă nu am învățat să mă bucur de proces, nu doar de rezultat.

Dar mi-au plăcut mult și toate beneficiile pe care le aduce dansul: postura, mișcare, grație, conexiune, lucruri de care mi-am dat seama că am nevoie.

Și ce crezi?

Mi-am făcut sandale de dans pe măsură, mi-am comandat ținute frumoase, pe principiul „îmbracă-te pentru cine vrei să devii”.

Dar mi-am dat seama că devenirea nu e așa simplă.

După câteva cursuri, încă nu reușeam să leg pașii, să improvizez nici atât.E nevoie de mult exercițiu ca pașii să devină ceva natural dar și corect, și apoi să poți crea dansul cu ei.

E nevoie să înțelegi ce spune leaderul și să înveți să lași controlul ca să te lași condus.

E nevoie de atât de multe abilități, că simți că nu ai învățat nimic toată viața.

Când vizibilitatea devine inconfortabilă

Și când m-am dus prima oară la o milonga…

Am intrat în sala de dans, m-am așezat pe margine și m-am uitat la dansatori. Mi-am dat seama că eu nu duc o tanda în bună regulă și mi-a apărut un sentiment de rușine copilăresc, cum rar am trăit.

M-am ascuns în debara. (Nici acum nu-mi vine să cred ce am făcut :).

Și nu puteam ieși de acolo nici măcar ca să fug mișelește acasă. Îmi calculam ieșirea, cum să fac să nu mă vadă nimeni. Să fug ca o hoață.

În disperarea de atunci (știu că e greu de înțeles cum la vârsta mea am putut trăi așa moment), m-am apucat să vorbesc cu ChatGPT despre asta, singurul disponibil pe moment.

Și deși îmi tot spunea că e normal să fiu acolo, că așa învăț, că oamenii nu se uită la pașii mei pentru că fiecare e preocupat de pașii lui, eu nu mă puteam reseta.

Am fugit până la urmă.

Și încă nu mi-am făcut curaj să revin la milonga.

Dar încă merg la cursuri.

Am vorbit între timp și cu alți colegi.Au trecut mulți prin asta… poate nu așa dramatizat ca mine :))))

Ce am înțeles despre vizibilitate

Și atunci am înțeles ceva important. Nu despre tango, despre vizibilitate.

Momentul ăla din sală… nu a fost despre dans. A fost despre a fi văzută înainte să mă simt pregătită.

A fost despre senzația că toți ceilalți sunt „mai buni” și că eu nu am ce căuta acolo. Despre dorința de a dispărea exact în momentul în care ar fi trebuit să apar.

Dar mi-am dat seama că vizibilitatea vine cu un cost.

Hainele de tango așteaptă în șifonier. Nu pot apărea ca dansator fără skillurile potrivite.

Așa mi-a intrat în cap.

De ce evităm vizibilitatea

Deci înțeleg pe oricine căruia îi e teamă de vizibilitate. Să te expui nu e ușor.

Preferam munca și apoi, ca premiu, expunerea.

Cred că mulți oameni fac exact asta. Stau în umbră și așteaptă momentul în care vor fi „pregătiți”, când vor avea suficiente skilluri, suficientă încredere, suficient control.

Doar că momentul acela perfect… nu vine.

Vizibilitatea nu e premiul

Pentru că vizibilitatea nu e premiul de la final. E parte din proces.

Și, uneori, exact ea te învață ce ai nevoie să înveți mai repede.

Cât de bun trebuie să devii… ca să-ți dai voie să fii văzut?

Am adunat mai multe perspective și experiențe în revista mea de Vizibilitate despre cum ne arătăm, cum evităm și ce ne ține pe loc să devenim vizibili online.